Visam cum mi se va scurge ultima rasuflare
Asteptam trenul a carui putere sa fie destul ca sa ma sfasie,
ultimul ragaz sa alunece usor
de-a lungul sinelor argintii in bataia soarelui mat.
Printre degetele mele imbibate in sangele aramiu,
aproape uscat in orgia caldurii unei zile de august
simteam cum pamantul imi canta ultima serenata
iar cerul era gata sa se arunce pentru a ma prinde.
Asteptam ca ultimul strigat de durere sa nu fie nul...
In apropierea marii, in bataia vantului ce imi taia rasuflarea
In mijlocul simfoniei morbide a valurilor ce se spargeau in privirea mea
Imi aminteam cum totul a inceput ca un joc
dar s-a terminat tragic ...
Simteam cum timpul mi se scurge prin vene.
Am sfasiat fara sa vreau linistea patrunzatoare din jurul meu.
Sunetul sublim al cestii de cafea sparte pe piciorul meu gol
a fost ca o avertizare, ca un semnal ca nu mai dureaza mult
si o voce calda parca imi promitea libertate.
Cioburile au mozaicat incet piciorul meu .. dar nu mai simteam durerea
eram undeva la jumatatea dintre vis si realitate.
Inca realizam ca asteptam ceva ce nu va fi al meu
aveam iluzii mari si sperante minuscule ...
Le-am lasat usor in amaraciunea a ceea ce urma sa fie ultimul amurg
si odata cu ele am lasat sa cada ultima lacrima de dor ...
DOR ... un dor ce nu imi permitea sa plec.
Eram legata strans de ceva ce nu puteam lasa acolo,
sa sufere p acel taram al nepasarii
intre demoni cu 100 de fete.
Dar brusc m-a eliberat
era langa mine ... singura persoana care ma mai tinea aici
Mi-a strans usor si totodata puternic mana
Si am plecat impreuna printre particule din amintirile unei copilarii pure
sperand sa ajungem acolo .. acolo unde ne va fi bine.
genial. Imi place chestia cu "mozaicat"ul . Cu durerea care nu se mai simte in prezenta iubirii. Cand iubirea tinde sa devina insasi suferinta.
RăspundețiȘtergere